Comunicat de presă
Astăzi, 8 octombrie, în contextul realizării propunerilor Preşedintelui Republicii Moldova dl. Vladimir Voronin, expuse în cadrul unui interviu acordat ziarului «Комсомольская Правда» pe data de 04.10.2007, Ministerul Reintegrării a expediat Reprezentantului pentru probleme politice în cadrul procesului de reglementare transnistreană, Valerii Liţkai, o adresare în scris cu propunerea de a crea un grup de lucru comun ce ar permite elaborarea unui orar al şedinţelor grupurilor de experţi comune, precum şi a tematicilor acestora, cu scopul soluţionării problemelor ce ţin de realizarea practică a propunerilor iniţiate, printre care menţionăm:
· Efectuarea unor măsuri în ceea ce ţine de asigurarea libertăţii de circulaţie, inclusiv prin lichidarea posturilor organelor de forţă instalate în Zona de Securitate fără acordul Comisiei Unificate de Control;
· Anularea restricţiilor ce ţin de libera circulaţie a persoanelor oficiale şi a celor cu funcţii de răspundere;
· Participarea în comun la elaborarea şi implementarea proiectelor în domeniul restabilirii şi modernizării infrastructurii, în special în sfera transporturilor;
· Soluţionarea anumitor probleme de ordin social şi umanitar, inclusiv în ceea ce ţine de funcţionarea instituţiilor de învăţămînt;
· Depăşirea consecinţelor secetei şi asigurarea cu asistenţă umanitară venită din exterior a populaţiei afectate;
· Efectuarea anumitor măsuri în domeniul demilitarizării şi a dezarmării pe etape.
08.10.2007 Serviciul de presă al Ministerului Reintegrării
Abonați-vă la:
Postări (Atom)